Perspective și orizonturi noi pentru Chesinț – Fondul pentru un viitor mai bun în comunități ediția 7
Obiectivul general al proiectului a fost de a oferi elevilor din Chesinț un prim contact aplicat cu domeniile STEAM, prin activități educaționale practice care valorifică patrimoniul și meșteșugurile locale și le conectează cu știința, tehnologia, ingineria, natura și sportul. Proiectul a urmărit dezvoltarea interesului pentru învățare experiențială și orientarea elevilor către cariere realiste, locale și urbane, printr-un program structurat de ateliere, șezători, zile tematice și vizite educaționale. De asemenea, a sprijinit implicarea comunității în amenajarea unui spațiu educațional multifuncțional și în realizarea de materiale didactice, consolidând colaborarea dintre școală, elevi și adulți în procesul de învățare și dezvoltare personală.
Pe parcursul a 4 luni, activitățile s-au desfășurat la școala gimnazială din localitate și în spații comunitare, prin „șezători” intergeneraționale, ateliere STEAM, zile tematice și vizite de orientare. Toți elevii din Chesinț (120 beneficiari direcți) au participat la cel puțin o activitate, împreună cu părinți, bunici, profesori și invitați practicieni.
Mulțumim voluntarilor care s-au implicat și au adus multă bucurie într-o mică, dar unită, comunitate din județul Arad!
#FondulPentruUnViitorMaiBunInComunitati #Fondul7
#Educatie #ComunitatiDeFond #SchimbariDeFond #IdeiDeFond #FapteDeFond
Proiectul Perspective și orizonturi noi pentru Chesinț, implementat de Asociația Portic este finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități ediția 7, un program național de susținere a inițiativelor comunitare pentru educație, dezvoltat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR cu sprijinul Lidl Romania și coordonat în județul Arad de Fundația Comunitară Timișoara.





































